Website Survey

Institutul pentru Tehnologii Avansate

IT / Telecom, BUCURESTI

Despre noi

Institutul pentru Tehnologii Avansate (ITA) desfăşoară activităţi de cercetare, proiectare şi micro-producţie, în domenii precum electronică, mecanică, optică, informatică, matematici aplicate sau comunicaţii.

Activitatea de cercetare – dezvoltare a Institutului pentru Tehnologii Avansate urmăreşte racordarea la procesul de educaţie şi formare, ca premisă a creşterii eficienţei şi performanţei, pentru atingerea excelenţei pe domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei.

Institutul pentru Tehnologii Avansate desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare finanţate din bugetul propriu sau în parteneriat - prin programe europene sau cofinanţate de participanţii la proiecte. De asemenea, Institutul cooperează cu instituţii publice sau private, acreditate sau atestate conform legii şi promovează tematici de interes în cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare.

Printre proiectele de cercetare la care Institutul pentru Tehnologii Avansate participă se numără cele din cadrul programelor naţionale precum Orizont 2000, Relansin, Securitate sau CEEX – Cercetare de Excelenţă.

Principalele categorii de produse şi servicii oferite de Institutul pentru Tehnologii Avansate sunt:

În cadrul Institutului funcţionează Laboratoare de evaluare TEMPEST şi Criptografică acreditate de către ORNISS.

Joburi active

  Management

  Acum: 7 zile   Expira in: 23 zile

  Altele

  Acum: 7 zile   Expira in: 23 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile
 : BUCURESTI

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile
 : BUCURESTI

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile
 : BUCURESTI

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile
 : BUCURESTI

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile
 : BUCURESTI

  IT&C

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

 

  Acum: 27 zile   Expira in: 3 zile

Vezi toate joburile

Contact

Institutul pentru Tehnologii Avansate
Bucuresti, BUCURESTI, judet BUCURESTI

Telefon: